Prima pagină

INFORMARE

Consiliul Local Românești, în calitate de autoritate deliberativă a Comunei, urmează să dezbată, în condițiile prevăzute de art.133 și următoarele din O.U.G. nr.57/2003 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr.52/2003 - privind transparența decizională în administrația publică (republicată), PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PRIVIND REȚEAUA ȘCOLARĂ A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR, PENTRU ANUL ȘCOLAR 2022-2023în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr.1/2011 și ale O.M.E. nr.551/28.10.2021Materialele informative pot fi puse la dispoziție, la solicitarea persoanelor interesate, la sediul Primăriei, Comunei Românești, din Sat Românești, Jud. Iași.