Vă aducem la cunoștință că pentru o navigare cat mai ușoară acest site utilizează fișiere de tip cookie. De asemenea, am actualizat politica site-ului pentru a ne conforma cu Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").
Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți conținutul Politicii de Utilizare a Cookies și Politicii de Prelucrare a Datelor.
Prin continuarea navigării pe site confirmați acceptarea politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor.
Art. 116. - (1) Fiecare unitate administrativ-teritorială și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, orașului, municipiului, judeţului și al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie. (11) Perioada în care persoana cu studii superioare juridice ocupă funcţia de secretar, precum și funcţii de conducere din aparatul propriu de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale constituie vechime în specialitate. (alineat introdus prin art. unic din Legea nr. 131/2008, în vigoare de la 3 iulie 2008) (2) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie. (3) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv cu președintele sau vicepreședintele consiliului judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie. (4) Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de serviciu și regimul disciplinar ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică și funcţionarii publici. Art. 117. - (1) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplinește, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului și ale președintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; b) participă la ședinţele consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local și primar, respectiv consiliul judeţean și președintele acestuia, precum și între aceștia și prefect; d) organizează arhiva și evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local și a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean și a dispoziţiilor președintelui consiliului judeţean; e) asigură transparenţa și comunicarea către autorităţile, instituţiile publice și persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a), în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, și efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmește procesul-verbal al ședinţelor consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean, și redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean; g) pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a consiliului judeţean, și comisiilor de specialitate ale acestuia; h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de primar, de consiliul judeţean sau de președintele consiliului judeţean, după caz. (2) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în situaţiile prevăzute la art. 55 alin. (81) sau, după caz, la art. 99 alin. (9), secretarul unităţii administrativ - teritoriale îndeplinește funcţia de ordonator principal de credite pentru activităţile curente. (alineat introdus prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 14/2015, în vigoare de la 28 mai 2015)